“Nu trebuie să fim prea optimiști și să ne imaginăm că hidrogenul ar putea să devină rapid o soluție la actuala criză. Important este să investim, să fim coerenți și să înțelegem că și hidrogenul ar putea fi în viitor – și eu aici spun poate 10 ani – o sursă semnificativă”.
 
România va trece această iarnă cu bine din punctul de vedere al alimentării cu gaze, mai ales că se anunţă o iarnă blândă, dar important este ce vom face după aceea, cum ne vom pregăti pentru viitor, a declarat Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte al Asociației Centrul Român al Energiei, la Forumul Gazelor Naturale.
 
Corneliu Bodea a spus: “Ne așteaptă o iarnă grea din perspectiva situației energetice, care este delicată, pentru că, altminteri, toate prognozele spun că, mai degrabă, iarna o să fie ușoară și nu grea din punct de vedere climateric, ceea ce este foarte important în situația în care ne găsim.
 

 
România consumă aproximativ 11-12 miliarde de metri cubi de gaz, circa opt miliarde sunt din producția internă, restul este importat. Dar, din aceste 12 miliarde, circa 7 miliarde se consumă între lunile noiembrie și martie ale fiecărui an, deci practic peste jumătate din cantitatea de gaz necesară este consumată în timpul iernii, ceea ce este și normal.
 
Desigur că se vorbește despre stocare, avem aproape 3 miliarde de metri cubi stocați, ne așteptăm ca în perioada aceasta de iarnă să producem circa 5 miliarde, prin OMV și Romgaz, deci ar trebui să trecem această perioadă cu bine.
 
Am văzut că sunt discuții legate de capacitatea de extracție. Noi consumăm într-o zi obișnuită de an circa 55 de milioane de metri cubi, iar capacitatea de extracție este undeva la 30 de milioane. Desigur că poate să existe o temere dacă, pe perioade scurte, la apariția anumitor temperaturi extreme, avem capacitatea să acoperim necesarul, dar avem și varianta de a opri anumiți mari consumatori. Din păcate, unii dintre aceştia, cum ar fi Azomureş, au oprit deja producţia și nu avem ce să mai oprim. Elcen, care este un mare consumator, nu poate fi oprit pentru că el asigură și energia termică pentru Municipiul București.
 
Acum câteva luni eram mai stresat de iarna aceasta din punct de vedere al alimentării cu gaze, dar acum, personal, cred că avem șanse bune să trecem cu bine. Ce este poate mai semnificativ de discutat este ce vom face după ce trecem de această iarnă. Este posibil ca pe noi să ne găsească primăvara în luna martie cu depozitele golite, iar situația importurilor să fie aceeași, adică să nu avem posibilitatea de a importa gaz din Federația Rusă.
 
În plus, ceea ce am constatat în ultimii ani este că iernile, deși mai blânde din punct de vedere al temperaturilor extreme înregistrate, durează mai mult. Acesta este un lucru foarte important, pentru că una este rezistența noastră, a sistemului de alimentare cu gaze în general, pe parcursul unei ierni, și alta este capacitatea și reziliența pe perioade scurte, adică la temperaturi extreme, de -10, -12,- 15 grade Celsius pe o perioadă de câteva zile. Aşadar, iernile devin mai blânde, însă durează mai mult. Înregistrăm situații în care, la sfârșitul lunii martie-aprilie, avem temperaturi încă de iarnă, cu minime negative în timpul nopții, chiar valuri de zăpadă și viscol. Întrebarea este ce vom face din martie încolo?
 
A doua întrebare este ce facem, în general, în continuare, pentru pregătirea iernii următoare, pentru că trebuie să fim conştienţi că Europa importa circa 45% din necesarul de 400 de miliarde de metri cubi din Federația Rusă. Se discută înlocuirea acestei surse, există un task-force în cadrul Digi Energy, condus de Matthew Baldwin, o persoană foarte competentă, de rezolvare a dependenței de Federația Rusă, însă alternativele sunt încă destul de limitate. Uniunea Europeană produce în intern circa 10% din necesar – fără să considerăm în intern și Norvegia. Dacă am adăuga Norvegia, probabil că am ajunge la 30-40% producţie, dar rămânem în continuare cu o descoperire majoră. Din câte ştiu, capacitatea în cadrul Uniunii Europene de gazeificare a LNG, care este privit ca sursă alternativă, este de circa 150 de miliarde de metri cubi gaz, ceea ce este bine, dar aici sunt şi niște provocări.
 
Una din aceste provocări este producerea LNG, pentru că este produs din gaz natural lichefiat la temperaturi de -160 de grade Celsius și la presiune și în felul acesta i se asigură un demultiplicator de volum de circa 600 de ori. Deci practic un metru cub de gaz lichefiat înseamnă 600 m cubi de gaz sub formă gazoasă.
 
Avem provocări legate şi de consumurile energetice și de capacitatea de lichefiere a celor care ne transmit aceste cantități, mă refer la Qatar, Statele Unite.
 
Pe de altă parte, avem probleme legate de capacitatea de transport. Dacă am face un calcul, ne-am da seama că cele 150 de miliarde de metri cubi de care am putea dispune înseamnă între 1000 și 2000 de vapoare de transport. Cele mai mari nave pot transporta circa 150-200 de mii de metri cubi de gaze lichide. Eu cred că este o  capacitate nepregătită pentru astfel de momente, exclusiv pentru Europa.
 
Apoi sunt capacitățile portuare. Accesul în porturi nu este dimensionat pentru acest raport, de aceea vom avea probabil dificultăți. Nu cred că ne vom putea pregăti pentru ca iarna următoare, tot anul viitor, să lucrăm în aceste condiții. Nu vreau să spun că nu se poate, ci va fi o provocare majoră ca, în condițiile în care să presupunem că nu vom importa deloc din Federația Rusă – ceea ce e de discutat -, să putem asigura înmagazinarea și necesarul de consum al iernii următoare. Dar avem un an la dispoziție”.
 
Referitor la viitorul hidrogenului în România, Corneliu Bodea a spus: “Eu, personal, compania și asociația pe care le conduc suntem foarte implicați în ceea ce înseamnă inovare și utilizarea surselor noi. Sunt foarte atașat obiectivului de luptă împotriva schimbărilor climatice, fac parte dintre aceia care cred că schimbările climatice sunt o realitate și caracterul antropologic al acestor schimbări este evident, iar noi, oamenii, trebuie să facem ceva.
 
Cu toate acestea, sunt încă circumspect în legătură cu hidrogenul, că ar putea deveni o soluție pe termen scurt. Nu aș vrea să se interpreteze în mod greșit spusele mele, nu înseamnă că nu ar trebui să continuăm eforturile pentru a găsi soluții și pentru a utiliza hodrogenul pe scară mai largă, atât în generarea energiei electrice, dar și în alte domenii precum ar fi energia termică în amestec cu gazul. Dar nu trebuie să fim prea optimiști și să ne imaginăm că hidrogenul ar putea să devină rapid o soluție la actuala criză. Important este să investim, să fim coerenți și să înțelegem că și hidrogenul ar putea fi în viitor – și eu aici spun poate 10 ani – o sursă semnificativă.
 
Hidrogenul este cel mai întâlnit element din univers și asta ar putea să ne dea de gândit care sunt provocările în legătură utilizarea lui. Noi vorbim aici de mai multe tipuri de hidrogen, în funcție de metodă.
 
Dacă ne referim la hidrogenul verde produs prin electroliză, atunci trebui să înțelegem că el se produce foarte costisitor. Cele mai mari dificultăți în legătură cu producerea, utilizarea și consumul hidrogenului într-un proces energetic reprezintă stocarea și transportul acestuia, de asemenea procese costisitoare.
 
Cunosc un proiect în Australia, cel mai mare proiect mondial de producere de hidrogen, acolo sunt condiții extrem de bune pentru că este teren mult la dispoziție, parcuri fotovoltaice cu care poți produce energia electrică pentru a produce din apă hidrogen și s-au blocat în problema ce fac cu el? Au ajuns să îl amestece cu azot, îl transforme în îngrășământ ca să-l poată transporta.
 
Mai degrabă, eu văd hidrogenul verde în aplicații locale, descentralizate, decât în aplicații majore.
 
Referitor la proiectele pe care România le are în vedere prin PNRR, de utilizare a hidrogenului în amestec cu gazul. Trebuie să înțelegem că proiectul PNRR este un proiect vizionar, dar irealizabil – ideea de a utiliza într-un amestec mare hidrogenul cu gazul pentru a-l alimenta este o idee nepotrivită din start. În România, nu există norme tehnice bine puse la punct de a proiecta rețelele. Apoi, nu există capacitatea la nivelul utilizatorului. Avem Institutul Hidrogenului de la Râmnicu Vâlcea, acolo sunt niște experți foarte valoroși, care studiază problema aceasta de foarte mult timp. La un procent mai mare de 5% hidrogen, aparatele electrice , aragazul, centrala, nu mai funcționează. Deci dacă vorbim de amestec major de hidrogen cu gaze, așa cum se vorbește în PNRR, atunci trebuie să ne gândim să înlocuim aparatele oamenilor, pentru că nu vor putea folosi acest amestec, chiar dacă infrastructura ar fi proiectată și pregătită și chiar dacă am avea și hidrogenul pe care să îl băgăm acolo, pe care nu îl avem.
 
Nu aș vrea să descurajez niciun fel de inițiativă și cercetare pe hidrogen, felicit EON care a început să facă ceva practic de curând în acest domeniu. Sunt într-un grup de lucru al Ministerului Energiei legat de PNRR și hidrogen, am spus mereu că trebuie invitate companiile care au experiență în domeniu, pentru că avem șansa să avem în România companii extrem de reputate la nivel european în domeniul energetic care ne pot oferi experiența pe care o au în alte țări și putem face proiecte tehnice practice pentru a începe să înțelegem ce e cu hidrogenul”.
 

Articol preluat Financial Intelligence