Digitalizarea sectorului energetic și aportul tot mai mare de energie din surse regenerabile pune deja o presiune considerabilă pe rețeaua electrică existentă, care se află însă într-o proporție extrem de mare într-un stadiu avansat de uzură. Contorizarea inteligentă ar putea fi punctul de pornire în modernizarea și recalibrarea rețelei pentru a face față provocărilor, dar lipsesc specialiștii, spune Cătălin Grama, Director Business Line la Adrem, în cadrul conferinței “Viitorul utilităților – 2022”, organizată de Energynomics.
 
”Infrastructura și activele sunt învechite, specialiștii pentru operarea și mentenanța rețelei sunt tot mai puțini și mai greu de găsit. Există și această tendință de a trece la mentenanța corectivă generate, în principal, de considerente economice, și care nu a dus, în principiu, la lucruri foarte bune pentru rețeaua de electricitate. Toate provocările noi reprezentate de aportul masiv de energie estimat în rețea de la prosumatori se vor răsfrânge asupra rețelelor de distribuție, care au fost vitregite oarecum în ultima perioadă”, a pus Grama.
 
Un studiu realizat de Autoritatea Națională de Reglementare în Energie arată că în România rețelele de distribuție, au o vechime de peste 50% în proporție de 70%, iar această situația ridică un mare semn de întrebare în legătură cu capacitatea lor de a capta energie care urmează să fie produsă de tot mai multele instalații fotovoltaice la nivel național.
 
Potrivit lui Grama, integrarea în rețea a noilor capacități va fi posibilă numai printr-o combinație între investițiile în energie verde și contorizarea inteligentă, care va avea rolul de echilibra aceste investiții și din punct de vedere financiar.
 
”Intrinsec, aceste rețele de distribuție ar trebui să conducă la investiții importante, cu atât mai mult cu cât trebuie să răspundă noilor provocări, anume gestionarea noilor capacități de producere. Pentru atingerea scopului de optimizare a consumului, cred că ar trebui pornit de la contorizarea inteligentă, care ar duce și la o gestionare a consumului și la luarea unor decizii privind distribuția acestui consum”, a adăugat el.
 
Articol preluat de pe Energynomics