Extras din interviul acordat de Dl. Corneliu Bodea, CEO Adrem  și Președinte CRE pentru e-nergia.ro
 
După cum știm, Comisia are o politică pentru decarbonarea sectorului energetic, ca parte a pachetului mai mare Green Deal. Tranziția energetică are însă pentru România un cost, relativ mare, pentru că încă mai avem suficiente capacități pe cărbune. Credeți că România ar trebui să primească mai mult de la Comisia Europeană pentru a-și susține tranziția energetică? Și cum ar trebui să ceară mai mult?
 
Cred că România este un exemplu de bună practică în ce privește dezvoltarea energiei din surse regenerabile și cred în capacitatea noastră de a ne alinia la obiectivele europene de energie și climă. Totodată, obiectivul Uniunii Europene de neutralitate a carbonului până în anul 2050, cu limitarea la 55% a gazelor cu efect de seră până în 2030, este extrem de ambițios, iar condițiile și limitele impuse de Comisia Europeană sunt severe.
 
Ținta impusă prin Taxonomie de 100 g CO2/KWh pentru generare din combustibili fosili lichizi și gazosi este mult sub valoarea de diminuare a emisiilor pe care o reușesc cele mai bune tehnologii disponibile, iar România nu este pregătită și nu poate respecta rezonabil aceste limite.
 
Aici intervine rolul foarte important al diplomației noastre în dezbaterile de la Bruxelles asupra adaptării la legislația europeană și a agreării unui calendar de tranziției, plecând de la realitatea energetică a României. Însă eu cred în capacitatea noastră de a recunoaște corect nivelul de la care plecăm și de a decide cu încredere și curaj în beneficiul industriei și al consumatorului final.
 
În ce privește capacitățile pe cărbune, așa cum vedem și în cazul Complexului Energetic Oltenia (CEO), care a fost un element de stabilitate pentru comunitățile locale și a asigurat, istoric, securitatea energetică a României, se pot găsi soluții pentru diversificarea capacităților de generare și reprofesionalizarea angajaților.
 
CEO a comunicat o strategie complexă de investiții pentru următorii cinci ani și să nu uităm că situația în care se află companiile din sectorul de generare vine pe fondul unei probleme de grupare a lor pe surse de moncombustibil, lucru care trebuie corectat cât mai curând.
 
Comisia Europeană a pus la dispoziție statelor membre fonduri generoase pentru a adresa tranziția către o economie cu emisii scăzute de carbon. Totuși, ca în cazul multor programe europene de finanțare, de la preaderare, la programele operaționale și până la cele de cercetare-inovare-dezvoltare, România a înregistrat deficiențe în absorbția acestor fonduri, precum și o slabă capacitate instituțională de a implementa parteneriate cu mediul de afaceri.
 
Problematica lipsei competitivității în sectorul producției de electricitate poate fi rezolvată, dar chiar dacă necesită timp, ea trebuie adresată în cele din urmă. Alternativa este ca, an de an, să evidențiem aceleași deficiențe și lipsuri, retorică ce trebuie să înceteze. Observăm prețuri din ce în ce mai mari, precum și inversarea balanței import-export, România „solidificându-și” în 2020 pentru al doilea an consecutiv statutul de importator net de energie. Competitivitatea României pe plan extern necesită un mediu intern puternic, aceasta trebuind să fie piatra de temelie a politicilor naționale și a intereselor unei clase politice integre.
 
Capacitatea instalată pe cărbune reprezintă, conform statisticilor ANRE, peste 23% din cea instalată total. Totuși, observăm că în anul 2020, cărbunele a asigurat în jur de 17% din producția totală de electricitate. Astfel, natura își urmează cursul firesc, iar ponderea cărbunelui în coșul de producție se va diminua treptat, indiferent de politicile naționale sau cele Europene. A face aceleași lucruri, dar a aștepta rezultate diferite, este definiția foarte inspirată a nebuniei dată de Einstein.
 
Mai mult, politica de decarbonare ar trebui coroborată cu măsuri de creștere a eficienței energetice. Sunt studii conform cărora 1MW economisit la utilizator echivalează cu 3-4 MW la producător, astfel eficiența energetică poate avea rezultate imense privind modernizarea sectorului de producție și de limitare a emisiilor de gaze cu efect de seră.
 
Dincolo de ce am mai putea cere noi altora, la noi acasă credeți că, la nivel de politici guvernamentale, se face suficient de mult pentru schimbarea mix-ului energetic într-unul mai verde? Planuri știm că sunt, dar pe teren situația nu e deloc încurajatoare – nu s-a mai instalat de ani buni un MW nou în eolian, de exemplu
 
Cred că optimizarea împreună cu modernizarea domeniului generării de electricitate, care este o parte integrantă din economia națională, ar trebui să fie pe lista scurtă de priorități a autorităților române. Organizarea producătorilor în companii pe principiul metodei de producție a făcut să nu existe competiție reală, aceștia nu au mai avut motive pentru a investi și a se eficientiza, iar România a devenit prin consecință un importator net de energie.
 
Creșterea prețului la energie electrică și la producție este o problemă importantă după cum am văzut în ultimii doi ani și să nu uităm că în 2020 România a prezentat printre cele mai mari prețuri în mecanismul de cuplare 4 MMC (România, Ungaria, Cehia și Slovacia).
 
România nu a dus niciodată lipsă de investitori, ceea ce a lipsit a fost crearea unui cadru de încurajare și susținere a acestora. Cunoaștem evoluția și multele schimbări ale schemei de suport prin certificate verzi, iar marile proiecte de investiții în unități noi de producție sau în valorificarea resurselor domestice trenează.
 
Avem nevoie urgentă să aplicăm contracte de tip PPA, care ar oferi încredere investitorilor pe termen lung și ar elimina nevoia de implicare a statului și necesitatea schemelor de suport din fonduri publice. Nu în ultimul rând, parteneriatele public-privat pot debloca marile proiecte de investiții din întreg spectrul economic.
 
Toată lumea e conștientă că este ultimul an pentru România în a lua o decizie referitoare la extracția gazelor din Marea Neagră, dacă mai vrea să folosească această resursă pentru generarea de energie electrică, cel puțin. Vă așteptați să avem o decizie favorabilă pentru aceste reszurse în acest an, după o perioadă lungă de inacțiune? Credeți că s-a supraestimat rolul gazului în tranziția noastră energetică în condițiile în care costul emisiilor tot crește și este posibil ca în 10-15 ani gazul să fie cărbunele de azi? Ce ar trebui făcut?
 
Gazul natural este, cu certitudine, combustibilul de tranziție al Uniunii Europene, dar această fereastră se poate închide dacă nu reușim să profităm de imensa oportunitate pe care Marea Neagră o reprezintă.
 
În acest context cred că exploatarea gazelor din Marea Neagră ar trebui să înceapă cât mai curând, inclusiv din punct de vedere al reconstrucției industriei de petro-chimie. Ne așteptăm ca legea offshore să fie modificată în cursul acestui an, așa cum a declarat Ministrul Energiei, Virgil Popescu. Ulterior, conform doamnei Christina Verchere, sunt necesari până la 5 ani pentru exploatarea propriu-zisă. Proiectele de asemenea amploare necesită termene de timp considerabile de la decizie la exploatare, astfel că suntem deja în ceasul al 12-lea. Ce este important este ce am spus deja, clasa politică trebuie cu celeritate să definească strategia națională pe termen lung, să definească un mod de lucru și calendar clare și să-și selecteze cu atenție partenerii.
 
Citește tot articolul pe e-nergia.ro