Autor: Corneliu Bodea Articol de opinie scris pentru Forbes
Suntem în vara lui 2020 în Emisfera Nordică și, împreună cu voi toți, trăiesc un sentiment foarte ciudat. În mod evident, mai ales pentru o perioadă de vacanță.
Obiceiurile noastre au puternic de suferit, fie că este vorba de a merge la un cinematograf, la un festival sau să organizezi o călătorie pe cinste. Alegi destinațiile în funcție de cât de „verde” este zona, sau de mijlocul de transport și te uiți îngrijorat cum zona în care trăiești devine roșie și restricții peste restricții se aplică. Zumzăiala dezbaterii politice și civice capătă intensitate și ca în cazul oricărui eveniment rar, părerile sunt extreme și susținute cu aplomb. Nu știm dacă suntem în preludiul unei crize de termen lung, nu înțelegem desfășurarea acesteia și nici mecanismele care o vor derula și susține. Impredictibilitate, nesiguranță – trăim într-o lume vulnerabilă, nesigură, complexă și ambiguă.
Pe de altă parte, stau și mă gândesc, în weekend-ul în care scriu aceste rânduri, la o grămadă de realități ale vieții noastre de astăzi, care ne trec neobservate și ne sunt servite de secole de progres sau de luptă, pe nesimțite, fără să le mai dăm importanță. Lucruri cu care ne-am obișnuit, care par normale și naturale, dar care nu au fost întotdeauna așa… Ziua de lucru de 8 ore a fost introdusă la inițiativa lui Robert Owen (om de afaceri și filantrop) în anul 1817 în Marea Britanie. Astăzi, după secole de muncă „zi-lumină”, ne bucurăm ca de ceva normal, de un câștig care are numai 200 de ani. Și săptămâna de lucru de 5 zile a fost o inovație a lui Henry Ford abia în anul 1926, confirmată prin lege circa 10 ani mai târziu de Franklin Roosevelt. Noi, cei de peste 50 de ani, ne amintim probabil de școala de 6 zile pe săptămână și de SRL-urile (Săptămână Redusă de Lucru) din timpul regimului comunist. Au trecut numai 100 de ani de la inițiativa lui Roosevelt și 30 de la perioada comunistă în care aveam o singură sâmbătă liberă în lună…
Călătorim cu viteză inimaginabilă acum 100 de ani și vizităm locuri pe care nu le aveam nici pe hartă acum 200. Legăm culturi și cunoaștem oameni , mâncăm tapioca de parcă crește în curtea bunicii și scriem într-o secundă prietenului aflat la mii de km distanță.
Deși există încă inegalitate și sărăcie împotriva cărora trebuie să luptăm continuu, nu putem să nu menționăm că sărăcia extremă a scăzut de la aproximativ 94% din populație la 1820 până la circa 10 -11% astăzi. Speranța de viață a crescut în ultimii 200 de ani de la circa 40 de ani la circa 62 astăzi, iar mortalitatea infantilă a scăzut de la 45% la sub 2-3% astăzi.
Poate tocmai un astfel de progres ne aruncă în fața concluziei că nu putem progresa în ritmul ăsta în continuare și că inevitabil va veni un moment în care totul se va nărui. Totuși, nu ne putem opri să realizam că astfel au gândit și alții înaintea noastră și iată că progresul a continuat așa cum observa profetic Thomas Macauley în 1830.
Poate ar trebui să realizăm că până la urmă nu ne-a garantat nimeni nici progres perpetuu, nici lipsa riscurilor și chiar dacă am face ultimativ apel la religie, nu am constata că merităm neapărat protecție neîngrădită. Nu ne-a dat nimeni scutire nici de la lecția evoluției vieții și nici de la lecția violenței care însoțește acest univers de la începuturi. Dacă este să inventariem riscurile într-un mod științific am ajunge la concluzia surprinzătoare, confirmată de toți specialiștii subiectului și anume că cele mai mari riscuri ale secolelor ce urmează au cauze antropologice, inclusiv cel al pandemiilor. Deci iată cum nu avem garantat nimic și cum nici nu avem motive să ne considerăm suficient de precauți și înțelepți pentru a ne apăra de rele, avem doar credință, inteligență și sufletele noastre puternice ce ne țin uniți împreună.
Mi-au venit aceste gânduri în timp ce mă bucuram de un weekend liniștit în confortul casei, sătul și sănătos. Angoasa și starea de confuzie trebuie scuturate, înlocuite cu încredere și acțiune. Să începem însă prin a învăța ceea ce este de învățat din această experiență. Aroganța nu este de ajutor și piere pe patul din orice spital, lipsa de respect pentru mediu se topește în fața unei simple furtuni de vară și lipsa de cooperare aduce conflict și ură. Suntem în fața unei încercări rezonabil de riscante și văd cum negăm evidența științei și sfidăm puterea asocierii. Desigur că asta face încercarea mai grea și riscul mai mare. Totodată, văd cum majoritatea reacționează firesc și cum determinarea de a depăși situația se citește pe chipul tuturor și a celor ce neagă și a celor ce cred, iar asta este important. Ne îndreptăm probabil spre perioada cea mai grea a crizei sanitare și simt că am învățat suficient pentru a o depăși hotărâți. Ne asteaptă o criză economică neglijată de majoritatea politicienilor și a unor experți dar care va lovi puternic sfârșitul lui 2020 și bună parte din 2021. Suntem însă o specie rezilientă și asta este demonstrat de cei peste 200.000 de ani de istorie și peste 100 de miliarde de exemplare care au visat și iubit, care au știut să valorizeze viitorul la adevărata lui importanță.
Citește continuarea articolului pe www.forbes.ro
