Extras din interviul acordat pentru Bursa de către Dl. Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte CRE
 
Ce reprezintă Green Deal-ul european pentru economia României?
 
Pactul Ecologic European reprezintă o oportunitate uriaşă pentru România să recupereze din progresul tehnologic, să digitalizeze şi să inoveze, adică toate aceste lucruri pe care le-am amânat în 20 de ani de lipsă de investiţii. Nu am sprijinit domeniul cercetării şi dezvoltării, ceea ce se vede, cel puţin la nivelul sectorului energetic, în faptul că avem un sistem energetic naţional învechit, cu o eficienţă scăzută, avem tehnologii poluante, puţine automatizări şi dacă privim doar consumul de energie, la 8 milioane de utilizatori avem doar 2 milioane de contoare inteligente. Aşadar Green Deal, prin fondurile foarte generoase pe care Uniunea Europeană le pune la dispoziţie, avem ocazia să nivelăm lucrurile, dar aici sunt câteva amendamente importante.
 
În primul rând avem nevoie de un cadru legislativ coerent, corect şi transparent care să încurajeze investiţiile, oferind o anumită predictibilitate. Antreprenorii în România s-au obişnuit să fie antreprenori de criză, acţionează cu mult curaj într-o piaţă incertă, reglementată de un mediu politic instabil în care se succed guvernele fără să existe o viziune pe termen lung în spate, o strategie, obiective strategice şi un plan de acţiune care să fie asumat şi preluat de către aceştia. Legislaţia este de multe ori stufoasă şi contradictorie şi nu oferă un mediu propice investiţiilor. Această perioadă romantică a antreprenoriatului s-a încheiat şi ca să facem pasul înainte, în direcţia pe care ne-o setează comunitatea europeană, cu obiective clare pe termen mediu şi lung, avem urgent nevoie de un cadru de reglementare bine gândit şi care să ofere investitorilor încredere.
 
În al doilea rând, se ridică întrebarea dacă România îşi va putea asigura finanţarea oferită prin Green Deal, prin avansarea unor proiecte definite, reale şi plauzibile. Aşa cum nu s-au realizat investiţii în niciun domeniu de atâta timp, nici în creşterea resursei umane nu s-a investit. Asistăm la o deprofesionalizare a capitalului uman, în general şi inclusiv în energie, şi ca să valorificăm oportunităţile oferite de Green Deal avem nevoie de proiecte concrete, realizate şi implementate de specialişti care să vină cu studii de fezabilitate, caiete tehnice, proiecte clare şi serioase. Avem un oarecare noroc cu pandemia care a inversat fenomenul de brain drain şi a făcut ca mulţi români să se întoarcă acasă, dar să nu ne bazăm pe asta. Investiţiile în oameni sunt absolut necesare dacă vrem banii din Green Deal şi, în general, dacă vrem să ne îndreptăm spre progres.
 
Ce sume consideraţi că poate atrage România din fondurile europene pentru redresare şi rezilienţă şi din fondul pentru tranziţie justă pentru sectorul energetic?
 
Orice ecuaţie are acele elemente variabile sau necunoscute. Argumentul nu este cât poate să atragă România din finanţările puse la dispoziţie de Comisia Europeană sau alte instituţii internaţionale, ci cum o va face. Pe o listă scurtă avem sursele de finanţare ale Pactului Ecologic European, avem mecanisme specifice cum este cel pentru o tranziţie justă, planul de redresare şi rezilienţă, inclusiv programele Orizont 2020 (viitorul Orizont Europa) şi multe altele. Încă de la finanţările pre-aderare, România nu a dus niciodată lipsă de bani. Ce nu am reuşit, însă, a fost să atragem aceste surse de finanţare la întreaga lor valoare şi asta este o discuţie complet diferită.
 
Sunt mulţi indicatori care ne relevă pregătirea precară a responsabililor instituţionali care ar trebui să se concentreze pe modernizarea infrastructurii mari şi a industriei, pe creşterea economică sustenabilă şi pe bunăstarea în general a cetăţenilor. Este suficient să ne uităm la procedurile de infringement adoptate împotriva României ca să inţelegem dezastrul guvernărilor din anii post-aderare şi la sumele colosale scurse inutil din bugetul public.
 
Noi, reprezentanţii sectorului energetic, suntem deschişi oricărui dialog cu decidenţii politici, cunoaştem realităţile domeniului, ne uităm la direcţiile, strategiile şi planurile statelor membre, suntem conectaţi cu instituţiile europene şi, nu în ultimul rând, suntem direct interesaţi de evoluţia sectorului energetic naţional în complexitatea lui şi interdependenţa cu alte arii din economie. În cadrul asociaţiei CRE avem create grupuri de lucru cu specialiştii membrilor noştri, elaborăm şi transmitem opinii privind consultările publice ale celor mai relevante modificări legislative şi ale cadrului de reglementare, astfel avem capacitatea tehnică de suport necesară.
 
Citește tot articolul pe www.bursa.ro