11 iunie 2018, Bucureşti – Adrem Engineering anunţă numirea lui Eduard David în funcţia de Director Business Line.
Începând cu data de 1 iunie, Adrem Engineering are un nou Director Business Line. Eduard David are o experienţă demonstrată de peste 23 de ani în domeniul energetic, ocupând de-a lungul timpului diferite poziţii de top management.
Din noul său rol, va coordona toate activităţile companiei, va fi responsabil de optimizarea şi dezvoltarea continuă a soluţiilor şi produselor, cât şi de extinderea portofoliului curent.
„Am fost întotdeauna pasionat de modele de business, de management și de oameni. Ne desfăşurăm activitatea într-un mediu plin de provocări, dar din fericire ne bucurăm şi de o serie de atuuri printre care echipe de profesionişti ambițiosi, dedicaţi și plini de energie. În continuare obiectivul companiei este să oferim cele mai bune servicii adaptate pentru fiecare partener de business”, a declarat Eduard David.
Echipa Adrem îi urează mult succes noului Director Business Line Adrem Engineering în atingerea obiectivelor companiei.
ADREM ENGINEERING dezvoltă şi implementează soluţii complete pentru infrastructura energetică, de la lucrări complexe de antreprenoriat general la echipamente dezvoltate în cadrul companiei.
Istoria Adrem Engineering începe în 1999, când Adrem Invest a intrat pe piaţa automatizărilor cu o divizie proprie SCADA & Automatizări. Au urmat 15 ani de cercetare, dezvoltare si implementare de solutii SCADA si automatizari de proces. Un moment cheie in istoria diviziei a fost adaptarea portofoliului de produse la conceptul de „Eficienta Energetica prin Tehnologie”. Acest proces s-a incheiat in anul 2014, cand divizia a devenit Adrem Automation, o companie independenta. Datorita extinderii portofoliului de produse si servicii, dar si din dorinta de a oferi clientilor cele mai bune solutii, in 2016, Adrem Automation s-a transformat in Adrem Engineering, parte din grupul de companii ADREM cu specific energetic.
Compania Adrem Engineering isi propune sa devina principalul furnizor de solutii pentru infrastructura energetica din Romania si un jucator important in regiune.