Autor: Corneliu Bodea, CEO Adrem

 

L-am cunoscut prin 1994. Pare acum un secol…. A venit de nicăieri după o viață de muncă în care a construit tot ceea ce noi numim astăzi sistemul energetic național. A început să lucreze în anii ’60 când se pregătea marea dezvoltare industrială a României. Era imposibil să alimentezi marile complexe industriale aflate în fază de proiect fără un sistem interconectat. Curând a devenit director de dezvoltare/investiții la Electromontaj. A muncit să construiască infrastructura care a permis României să iasă din epoca agrară. Apoi a condus peste 20 de ani fabrica de stâlpi care e permis atât pătrunderea electricității în toate cotloanele acestei țări, precum și exportul în Iran, Siria, Irak, Egipt ș.a. La revoluție a plecat, considerând că este timpul altora… Astăzi vedem că nu era așa… Astfel am avut șansa să stau alături de el și să învăț aproape tot ceea ce știu în prezent și m-a ajutat să punem bazele unei alte etape de dezvoltare a sistemului energetic: automatizarea. În acest weekend s-a stins în somn, cuminte și demn așa cum a și trăit! A fost un om vesel, puternic, plin de viață, optimist și ascuțit în vorbă și faptă. Dumnezeu l-a iubit și l-a luat la El. Pe mine m-a lăsat aici să-l amintesc și să-l respect.

 

Mă gândesc acum în contextul crizei provocate de COVID-19 la generația lui. Pleacă tăcută de lângă noi o generație. Au 80 de ani, sunt cei născuți odată cu războiul, cei care au reconstruit lumea distrusă de nebunie și de ură în felul în care trăim și o cunoaștem astăzi. Ei nu știau cu internetul și nici cu rețelele sociale, ei sunt cei care făceau șprițuri și ascultau romanțe, care se uitau în ochii tăi când vorbeau și care gândeau înainte de a face asta. Cei care nu luau lucrurile așa cum veneau și nici nu le lăsau să treacă așa. Pleacă tăcută această generație și ne fac loc. Oare la ce și la cine fac ei loc…?

 

Este furie și teamă în mine și încerc să văd cu disperare unde greșim. E lipsa de cumpătare, repezeala de a avea înainte de a fi? E lipsa de aplecare înăuntrul nostru și năvala pe care o dăm în afară? Sau toate acestea la un loc… Înainte de criza asta spuneam că este numai o altă generație și alta și alta și ele se schimbă și de fapt sunt mai bune… Dar ascultați liniștea de afară! Priviți la goliciunea străzilor, simțiți teama și confuzia. Toate astea ne dau șansa unică de a privi înauntru și sunt sigur… sigur că nu ne place ce vedem. Unde e graba de ieri și unde e disperarea din agendă, unde sunt serile lungi din restaurant pentru a ne convinge clienții și pe noi înșine? Unde e înghesuiala pe plaje izolate cărora le stătea mai bine pustii și oare cum arată acum clădirile din sticlă părăsite din atâtea locuri superbe întinate de abundența betonului? Unde…

 

Suntem acum chemați să facem un zid de protecție în fața unei genarații care ne-a oferit tot ceea ce iubim acum, iar noi ne ascundem în spatele Excel-ului să calculăm viteza cu care revenim, pierderile și compensarea lor, numărul disponibilizaților… Unde să revenim, la ce să revenim, acolo de unde venim? Nu, nu cred că vom mai dori și nu ar trebui să revenim acolo! Vom reveni într-o lume pe care avem șansa acum să o corectăm. Cum? Învățând din ce pățim, coborând în noi înșine și răspunzându-ne la întrebări!

 

Unii spun că asta e rău, că trebuie să revenim la consum , să stimulam consumul… NU! Trebuie să stimulăm educația, respectul pentru ceilalți și pentru natură, pe cei ce produc și creează înainte de speculanți, pe cei ce au grijă de sănătatea noastră și de siguranța noastră și nu pe cei ce profită de cei mulți și se cocoață în vârfuri. Pe cei bătrâni, pe cei ce au demonstrat ceva, înaintea celor ce promit dar nu au muncit o zi.

 

Prietenul meu cel mai bun s-a stins azi-noapte și el avea 87 de ani. Obișnuia să-mi spună atunci când cunoștea sau auzea de cineva: “cum s-a format el, măi Corn?“ Așa este! Cum s-a format? Ce a studiat, ce a muncit, ce rezultate a avut… Astăzi dacă pui întrebarea asta și te uiți în jur te îngrozești. E bine? Ne întoarcem acolo? Întrebați asta și voi de mâine atunci când mergeți la vot, când alegeți un job, când ascultați un profesor. Nu are să fie simplu, dar este esențial să schimbăm.

 

Prietenul meu, domnul Iordăchescu, era atent, pedant, îmbrăcat cu costum și cravată întotdeauna. Săruta mâna doamnelor și aducea mărțișoare și flori primăvara. Suna întotdeauna de sărbători și zile de naștere, nu dădea mesaj sau WA. Știa să asculte și să vorbească ascuțit. Nu lua decizii seara și lăsa întotdeauna o noapte să treacă în fața unei decizii de criză. Așa era el. Așa este toată această generație care trece tăcută…

 

Mulți spun că avem o șansă acum și eu cred asta. Haideți să folosim tăcerea și pauza, să lăsăm calculele o clipă și să gândim unde ne dorim să fim după ce trece criza. Apoi să gândim ce trebuie să facem noi personal pentru asta, unde trebuie să schimbăm, unde să facem mai mult și unde să ne oprim. Nu va fi simplu pentru mulți, dar noi luăm o ștafetă de la generația în risc, de la cei ce vor pleca în curând oricum, din păcate, și avem șansa să o dăm copiilor noștri și copiilor lor. Să ștergem nebunia și să lăsăm o lume mai bună, mai curată, cu mai puțin plastic, cu mai multă educație, cu mai puțină grabă și cu mai multă meditație, cu mai mult respect pentru lucrurile pe care oricum nu le înțelegem. Avem tendința să uităm istoria și să credem că noi o stăpânim, iar acum asta se întâmplă: istoria ne arată că suntem sclavii ei.