Interviu cu Corneliu Bodea, CEO al Adrem, apărut pe agerpres.ro
 
Am citit de curând în mai multe lucrări dedicate sustenabilităţii civilizaţiei şi a resurselor naturale de care dispunem ideea conform căreia în balance sheet-ul companiilor ar trebui să luăm în considerare resursele naturale pe care le utilizăm ca pe un împrumut, atât ca organizaţie, cât şi ca membri ai săi. Ar putea fi vorba despre ceea ce noi ne-am obişnuit să numim amprenta ecologică a activităţilor noastre. În acest fel, am putea să-i dăm valoare economică şi să o luăm în considerare în diverse analize sau criterii de a măsura eficienţa noastră economică. Desigur că anumite componente ale acestei amprente sunt deja relevate, aşa cum este energia electrică pe care o consumăm, de exemplu, însă există o listă lungă de alte elemente care ţin de amprenta noastră ecologică cărora nu le oferim importanţa necesară cuantificării acestora.
…
Din aceste motive, oamenii tind să depună eforturi pentru adoptarea unor tehnologii în principal de producţie a energiei, care să nu afecteze echilibrul planetei. Astăzi aş dori să mă refer la hidrogen, deoarece este atât de prezent în preocupările politicienilor în aceste zile. Interesul pentru acest atom datează de la începutul secolului trecut, dar a dobândit o importanţă sporită în timpul anilor ’70-’80, în momentul în care temerea cu privire la epuizarea resurselor naturale de hidrocarburi (gaz şi petrol) era la apogeu. Hidrogenul este folosit astăzi pe scara largă la desulfurarea în procesul de rafinare a petrolului şi la producerea de îngrăşăminte. Există două procedee principale de producere a sa: termo reformarea gazului natural (molecule cu conţinut mare de hidrogen) sau prin procesul de electroliză din apă. Primul procedeu are dezavantajul de a genera CO şi CO2 ca şi produşi secundari şi pe cale de consecinţă afectează mediul în măsura în care instalaţiile de producere nu sunt însoţite de sisteme de captare şi stocare a carbonului. Al doilea procedeu este complet curat şi de aceea, hidrogenul produs astfel se numeşte green hydrogen.
 
De ce hidrogenul nu este un panaceu universal? În primul rând, datorită costurilor mari pentru producerea acestuia. Producerea unui kg de hidrogen este, aproximativ, de 2,5 ori mai scumpă decât extragerea unei cantităţi echivalente de gaz metan prin tehnologia separării din acesta şi de mai bine de 3,5 ori mai scump prin tehnologia bazată pe electroliză. Desigur că asta se referă la tehnologiile disponibile momentan şi stiinţa avansează în direcţia reducerii acestor costuri aşa cum şi preţul energiei din hidrocarburi avansează natural sau indus de sisteme de taxare a emiterii de CO2. O altă dificultate o reprezintă caracterul instabil şi puternic explozibil al acestuia. Stocarea hidrogenului este dificilă atât din punct de vedere a securităţii cât şi din punct de vedere a faptului că molecula de H2 este foarte rarefiată (1 kg ocupă circa 11 metri cubi) şi ocupă volume foarte mari în stare gazoasă şi la presiune normală. Totodată, cel mai întâlnit atom din univers are dezavantajul de a putea penetra cu uşurinţă prin materiale şi a se pierde.
 
Citește tot articolul pe agerpres.ro