Prezent la Forbes CEE Forum 2017, eveniment care reunește oameni de business de top din România, redactori șefi Forbes din țările CEE, precum și ambasadori și autorități, Corneliu Bodea, CEO Adrem, a vorbit despre lideri și manageri, antreprenori români și antreprenori străini, despre valori și trenduri.
Mai jos declarația preluată de pe pagina Livetext de la #ForbesCEEForum 2017
Corneliu Bodea, CEO Adrem
Care este diferenţa dintre un lider şi un manager?
Există o carte numită “Liderii mănâncă ultimii”. Ei bine, aceasta este una din diferenţele dintre lider şi manager. Liderilor le pasă în primul rând de oameni, pe când managerii sunt orientaţi spre procese. Liderii au ca principală preocupare oamenii. Nu aş trage însă o demarcaţie atât de strictă între cei doi. Există manageri care sunt şi lideri. Însă cel care e mai pregnant, cel care se evidenţiază față de ceilalţi va fi desemnat drept lider.
Există lideri şi curente de opinie, idei, programe care generează lideri pt a le pune în aplicare. Cine credeţi că poate schimba lumea?
Liderii sunt cei care schimbă lumea şi aş spune că liderul ar trebui să fie văzut şi din perspectiva antropologică. Oamenii au schimbat societatea, nu în sensul de grup, ci de persoane. Toate marile descoperiri, multe pe care nu le cunoaştem încă, au fost făcute nu de grupuri, ci de oameni. Ceea ce constatăm azi e că numărul şi calitatea liderilor pregnanţi care pot schimba societatea scade, iar această scădere decurge de la impredictibilitatea prezentului. De aceea, liderii reacţionează mai greu, pentru că mai întâi ei analizează.
Aşadar, liderii sunt cei care schimbă omenirea, nu curentele sau şcolile.
La nivel internaţional, credeţi că există lideri politici care să se ridice la nivelul complexităţii lumii în care trăim?
Eu văd ceva în societatea aceasta care e defect, care nu funcţionează, dar e o părere personală. Nu aş putea să aduc argumente solide. Faptul că viteza cu care se schimbă lucrurile e foarte mare, şcolile de lideri nu mai funcţionează, ne aflăm într-un moment delicat şi fără lideri dedicaţi în lumea aceasta, va fi mai dificil să facem faţă obstacolelor.
Atunci când vorbim despre prezent şi viitor, trebuie să compari cu trecutul. Perspectiva istorică e mereu mult mai clară. Mi se pare că nu mai avem lideri pregnanţi, puternici, care să susţină nevoile pe care le are societatea.
Care sunt valorile antreprenorilor străini şi cu ce se deosebesc aceştia de antreprenorii români?
Eu cred că această comparaţie reprezintă un exerciţiu important pentru români deoarece ei au specificitate a lor. Cu toate acestea, am o recomandare pentru antreprenorii români, şi anume, să utilizeze mai mult asocierea în afacerile de familie. Antreprenorul român foloseşte mult prea puţin asocierea. Am avut ocazia să cunosc antreprenori români foarte cunoscuţi şi nu cred că românul e mai prejos cu ceva decât cei din străinătate.
El este plasat mai sus pe scara creativităţii, însă din păcate România nu face tot ce ar trebui să facă spre a sprijini antreprenoriatul românesc. Chiar și așa, un antreprenor român e mult mai stabil pe piaţă, va fi mai puţin afectat de un obstacol şi va da tot ce are mai bun pe piaţă.
Aveţi un model care va inspiră? Un nume sau o companie?
M-aş feri să dau un singur nume, mă inspir de la mai mulţi.