Munca la distanță aduce multe provocări pe zona de leadership, fiindcă lipsesc elemente esențiale din interacțiunea directă, care ajută la închegarea echipelor, a spus Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președintele Centrului Român al Energiei (CRE), la Zilele Biz, în ziua dedicată Antreprenoriatului.
 
“Este o provocare să folosești cultura companiei pentru a face leadership la distanță. Charisma e mai greu de transmis la distanță. Ca să angajezi un CFO, de exemplu, ai face doar interviu online? Eu cred că leadeshipul are de suferit din cauza acestor interacțiuni online”, a arătat Corneliu Bodea, care coordonează o echipă de peste 1.500 de angajați.
 
Pe de altă parte, CEO-ul Adrem spune că această pandemie ne învață o lecție importantă legată de eficiență și ne arată importanța digitalizării și automatizării în companii, ceea ce poate reprezenta o oportunitate de modernizare pentru orice business.
 
“Cel mai tare m-a surprins propria capacitate de a mă concentra pe ce am de făcut, fiindcă o astfel de situație poate să te paralizeze. Probabil că am personalitatea unui manager de criză și asta m-a ajutat acum”, subliniază Corneliu Bodea.
 
Citește continuarea articolului pe www.revistabiz.ro
 
Urmărește întreaga intervenție a lui Corneliu Bodea la Zilele Biz în acest clip.