Cel de al doilea raport de sustenabilitate al Grupului Adrem, care conține informații non-financiare din perioada 01 ianuarie 2017- 31 decembrie 2018, a fost elaborat în parteneriat cu Deloitte Consultanță SRL și reflectă angajamentul nostru de a contribui la dezvoltarea unui mediu de afaceri durabil, în care companiile acționează transparent și cu responsabilitate față de comunitățile unde își desfășoară activitatea.

Raportul, care a fost elaborat conform Standardelor Global Reporting Initiative (GRI) și respectă directivele U.E privind raportarea non-financiară, arată strategia și obiectivele pe care le susținem, performanțele obținute în perioada analizată dar mai ales modul în care am înțeles să ne extindem afacerea astfel încât să contribuim la creșterea economică în comunitățile locale, să folosim resursele mai responsabil, să ne protejăm angajații și, bineînțeles, să avem clienți mulțumiți.

Ne mândrim cu faptul că au crescut investițiile și totodată numărul partenerilor noștri de afaceri, s-a mărit colectivul de angajați cu 25% față de 2017 și, nu în ultimul rând, ne-am atins obiectivele calitative pe care le-am setat (de exemplu, pentru activitatea de citire parametrii calitativi n-au fost niciodată sub 100%).

Pentru a înțelege mai bine care sunt cele mai importante aspecte economice, de mediu și sociale pentru activitatea noastră vă invităm să descărcați și să parcurgeți cel mai recent Raport de sustenabilitate  AICI