Astăzi energia este mai mult decât o necesitate. A devenit o resursă prețioasă, primară, care ne-a ușurat foarte mult viața, oferindu-ne confort psihic și fizic, și fără de care viața modernă nu ar exista. Pentru că tehnologia a avansat atât de mult în beneficiul oamenilor și consumerismul a crescut, planeta noastră are de suferit, iar foarte multe resurse sunt aproape de epuizare. De aceea, pentru a ajuta planeta și pentru a ne menține stilul de viață cu care ne-am obișnuit, este important să folosim inteligent toate resursele pe care le avem la dispoziție, mai ales energia, printr-un consum eficient, care să fie atât în beneficiul nostru, cât și al planetei pe care locuim.

Ce înseamnă consum inteligent de energie?

Consumul inteligent de energie presupune în primul rând instalarea unor sisteme de măsurare inteligentă a energiei electrice, atât pentru consumatorii casnici, cât și pentru cei industriali, care măsoară consumul în timp real, asigură transmiterea bidirecţională securizată a informaţiilor dintre client și distribuitor, furnizează semnale de alarmă în caz de avarie către sistemul central, folosind forme de comunicare electronică, ceea ce ajută la o gestionare mai rapidă a eventualelor probleme. Din aceste sisteme fac parte contoarele inteligente, subsistemele de transmitere a informaţiilor și subsistemele de gestiune a informaţiilor din contoare.

Cele 6 avantaje ale unui consum inteligent de energie

Folosirea unui contoar inteligent înseamnă mult pentru eficiența energetică și reducerea costurilor și implică o serie de beneficii.

  1. Poți controla și monitoriza consumul și ai șansa să-l reduci acolo unde se poate.
  2. Indexul este transmis automat și în timp real, eliminându-se  astfel facturile de estimare.
  3. Sunt reduse riscurile de supratensiuni, iar avariile se pot rezolva mai rapid.
  4. Cei care sunt prosumatori, pot măsura separat energie produsă din surse regenerabile precum panouri fotovoltaice sau turbine eoliene.
  5. Chiar dacă ai astfel de sisteme în casă care te ajută să măsori și să ajustezi consumul, trebuie să ții cont și de consumul eficient al energiei, ca să reduci risipa și totodată costurile.
  6. Eficiența energetică înseamnă modalitățile prin care putem reduce consumul fără să renunțăm la confortul cu care ne-am obișnuit și să facem sacrificii majore.

Astfel, pe lângă instalarea sistemelor inteligente de măsurare a energiei, iată câteva sfaturi care te-ar ajuta să fii responsabil și eficient, să consumi energie puțină și să contribui la protejarea mediului înconjurător.

Cum să reduci consumul de energie?

    1. Schimbă toate becurile incandescente cu unele economice, fluorescente sau cu LED, care consumă de cinci ori mai puțină energie (ex. înlocuirea unui singur bec de 60W cu un bec de 18W eficient energetic, care este pornit timp de 10 ore pe zi, poate salva cu ușurință aproximativ 1$ sau mai mult în fiecare lună. Înmulțește acest lucru cu un an întreg și cu sutele (dacă nu miile) de becuri din casă/ clădiri de birouri /fabrici / și vedeți rezultatul. Facts: Știai că 15% din factura la energia electrică reprezintă consumul realizat de iluminarea cu becuri clasice? Reciclează becurile clasice pe care le-ai schimbat oferindu-le companiilor specializate sau lăsându-le în locurile special amenajate.
    2. Folosește cât mai multă lumină naturală și nu aprinde becurile decât atunci când e nevoie, atât în casă, cât și la locul de muncă.
    3. Înainte să pleci din casă sau de la locul de muncă nu uita să stingi toate becurile, precizând acest lucru și membrilor familiei sau colegilor.
    4. Instalează în afara casei, în zonele intens circulate ale clădirilor, fabricilor, un senzor de mișcare, ce aprinde lumina numai atunci când acesta detectează mișcare. Facts: poți economisi aproape 20% din factura de energie a casei/clădirii sau fabricii. Analizează cât de mult consumă electrocasnicele, electronicile, mașinile industriale etc și schimbă-le, dacă este cazul, cu unele de clasă energetică superioară (A, A+, A++).
    5. Instalează sisteme de iluminat stradal solar sau cu led.
    6. Aparatele electrocasnice sunt marcate cu eticheta unitară de energie EU. „A” înseamnă că aparatul are un consum de energie scăzut, iar clasa „G” reprezintă un consum de energie foarte ridicat. Electronicele consumă curent și în modul stand-by (ledul aprins înseamnă că aparatul continuă să consume energie electrică). Scoate din priză aparatele consumatoare de curent în caz de neutilizare pe o perioadă mai lungă de timp, pentru a evita consumul în stand-by. Poți folosi prize programabile sau prelungitoare cu întrerupător pentru deconectarea uşoară a aparatelor care au funcţia stand-by. Facts: Televizorul, calculatorul sau orice alt aparat electronic lăsat în stand-by consumă între 40% şi 70% din energia pe care ar consuma-o dacă ar fi aprins.
    7. Utilizează mașina de spălat rufe doar atunci când s-au strâns suficient de multe haine. O maşină de spălat îşi reduce consumul de electricitate cu o treime dacă foloseşti un program de spălare la 40°C în loc de 60°
    8. Evită pe cât posibil să folosești uscătorul de rufe – un ciclu de uscare poate folosi de două ori mai multă energie decât un ciclu de spălare.
    9. Instalează termostate programabile și utilizează-le inteligent. Un termostat programabil vă oferă puterea de a regla automat temperatura de la locul de muncă și de acasă atunci când nu există nimeni. Setează temperatura la 30 de minute înainte de sosirea la birou/ acasă și off înainte de plecare cu 30/60 de minute.

 

De asemenea, dacă dorești să îți construiești o locuință/ clădire de birouri ar trebui să știi că astăzi, clădirile considerate eficiente energetic consumă cu 75% mai puțină energie decât o casă sau un birou obișnuit, economisind sume considerabile de bani. Amintește-ți că e mult mai ușor să iei în considerare de la începutul construirii unei case factorul consumului redus de energie.