Evoluția Adrem, în peste 30 de ani de activitate, reflectă pasiunea și performanța echipelor care au creat și implementat produsele, serviciile și soluțiile oferite clienților.
În cadrul companiilor Adrem apreciem ambiția și entuziasmul celor care, la fel ca și noi, își conturează prin pasiune drumul către o carieră de succes.
Ne dorim ca viitorii noștri colegi să fie profesioniști preocupați să se autodepășească. Credem în responsabilitate, rigurozitate și implicare și urmărim ca aceste atribute să se regăsească în fiecare proiect pe care îl implementăm.
Performanța susținută vine din cunoașterea ultimelor trenduri și inovații în domeniul în care activăm; ne preocupă formarea și dezvoltarea profesională a tuturor membrilor echipei dar și bunăstarea familiilor acestora.
Indiferent dacă ești la începutul carierei sau ai deja experiență, te invităm să ne cunoaștem. Companiile Adrem – Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – îți oferă oportunitatea să-ți folosești cunoștințele și abilitățile în proiecte inovatoare, potrivite domeniului tău de expertiză.
află mai multeIndiferent dacă ești la începutul carierei sau ai deja experiență, te invităm să ne cunoaștem. Companiile Adrem – Adrem Invest, Adrem Engineering și Adrem Link – îți oferă oportunitatea să-ți folosești cunoștințele și abilitățile în proiecte inovatoare, potrivite domeniului tău de expertiză.
află mai multeMihai Feier, de 20 de ani în familia Adrem. Una din amintirile lui este despre implementarea prototipului instalației de vidare a oțelului lichid – “Arătam ca niște coșari”, spune el râzând, “directori, ingineri, mecanici”. Aceste momente ne reamintesc că împreună putem face mai mult iar succesul echipei se datorează fiecăruia dintre noi!
Colega noastră din Craiova, Elena Vîlceanu, face parte din echipa Adrem de peste 10 ani și a participat la toate etapele de dezvoltare ale activității de citire contoare electrice. Astăzi, Elena este coordonator tehnic și, în ultimii patru ani, unul dintre voluntarii dedicați de la Maratonul Olteniei.
Coordonează o echipă de aproape 40 de oameni care străbat județul pentru a citi contoarele de energie electrică. Știe foarte bine ce greutăți implică acest tip de muncă- de la traversarea pădurilor pentru a ajunge la case izolate, prin zone muntoase, la condițiile meteo de ploaie sau caniculă pe care un cititor trebuie să le înfrunte.
Printre cele mai mari proiecte pe care le coordonează Eugen este modernizarea stației electrice de la Gherla (Cluj), în care s-a implicat o echipă de 12 persoane timp de doi ani și care va fi gata în curând. Un alt proiect îl constituie lucrarea de modernizare a stației de măsurare a gazului natural Isaccea I pentru Transgaz în Dobrogea.
Responsabil pentru Reg. Dobrogea, coordonează o echipa de 40 de oameni. Echipa instalează contoare inteligente, centralizează grupurile de măsură și realizează lucrări de construcții-montaj pentru E-Distribuție Dobrogea și oferă servicii energetice pentru alți clienți, (primăria Corbu, pentru care s-a realizat rețeaua de iluminat public).
De 11 ani în Adrem, coordonator citire din 2011. În primele 6 luni în funcție, Florin și-a însoțit pe teren colegii, pentru a înțelege mai bine dificultățile pe care le întâmpina și cum pot îmbunătăți parametrii calitativi în această activitate – de atunci, rareori se întâmplă că vreun parametru agreat cu clientul nostru să nu fie atins.
A participat în 2014 la prima sa competiție de alergare, Maratonul Olteniei, unde a obținut locul III la categoria sa de vârstă. În noiembrie 2019 colegul nostru a participat în Istanbul la primul său maraton internațional și singurul la care startul este în Asia și sosirea în Europa – a parcurs 42.9 km în 4 ore și 47 de minute.
A venit în echipa Adrem în 2018 și se ocupă de proiectele de automatizări ale conductelor de gaze naturale. În prezent se ocupă de partea de automatizări pentru conducta de interconectare a sistemului de transport gaze din România cu sistemul din Republica Moldova (pe direcția Iași – Ungheni – Chișinău).
Responsabil de toată activitatea de măsură, mentenanță și lucrările de investițîi din cele 7 județe ale Olteniei și, în acest timp, coordonează peste 300 de colegi care lucrează în regiune. Nicolae spune că ii place să lucreze cu oamenii, lucru care se vede și din pasiunea lui pentru sporturile de echipa – handbal și fotbal.
Coordonează o echipă de 23 de cititori. „I-am făcut să înțeleagă că suntem o echipă și să se ajute între ei… când mergi în mașină câte patru, dacă nu ești o echipă unită, nu-ți ies lucrurile la fel de bine”. În timp, unitatea colectivului s-a reflectat și în calitatea lucrărilor, în gradul de realizare citiri și in randamentul activității
Retehnologizarea stației de transformare 110/6 kV ICA Ghimbav a fost primul proiect la care a lucrat, cu provocări și ținte pe măsură. Astăzi, se ocupă de 3 proiecte de amploare printre care livrarea, montarea și integrarea în sistemul de contorizare inteligentă a >10.000 de contoare, concentratoare și echipamente aferente în zona Vrancea
De 12 ani în Adrem, coordonează o echipă de 22 de cititori despre care spune că au dat dovadă de responsabilitate, seriozitate și și-au îndeplinit cu succes atribuțiile. Colegul nostru a urmărit îmbunătățirea calității activității de citire, să dezvolte spiritul de echipă dar și sentimentul de apartenență la un colectiv unit și puternic.
În județul Teleorman avem o echipă de 16 electricieni, coordonată de Dumitru Gudan (Manager Județean), care asigură șapte zile din șapte, 24 de ore din 24, mentenanța instalațiilor de distribuție a energiei electrice, de medie și joasă tensiune, pentru clientul nostru Distribuție Oltenia.
Echipa noastră de mentenanță din Dolj, sub coordonarea lui Oliver Matei, este alcătuită din 23 de colegi care realizează atât intervenții asupra accidentelor care au loc de-a lungul rețelei electrice, cât și intervenții programate împreună cu clientul nostru, Distribuție Oltenia.
În regiunea Banat, colegii noștri continuă activitatea de montare a contoarelor smart, la limita de proprietate, așadar în afara casei și fără contact direct cu abonații, respectând toate măsurile de prevenție impuse de starea de urgență.
Colegii de la centrul din Argeș au avut la sfârșitul lui martie, pe durata codului galben de vânt, o intervenție la linia de medie tensiune Bradu-Mozaceni unde vântul puternic a împins copacii în linia de tensiune, care au rupt conductoarele.
Echipa noastră din Vâlcea, coordonată de colegul Claudiu Biscu, a lucrat pe durata stării de urgență la avariile de forță majoră care presupun intervenții în locuri greu accesibile, în zone de munte, izolate, unde se ajunge fără mașină sau cu mașini-utilaje grele.
Colegii noștri din regiunea Moldova s-au alăturat Grupului Adrem în 2014 și au crescut astăzi într-o echipă numeroasă de aproape 100 de angajați. Echipa va lucra în Vrancea la implementarea unui nou contract care presupune instalarea a 10.000 de contoare inteligente și a concentratoarelor de date aferente.
Sub coordonarea lui Mircea Lupu, echipa lucrează la proiecte importante pentru dezvoltarea comunității locale. Primul proiect, pentru Enel, presupune centralizarea și securizarea grupurilor de măsură a energiei electrice și refacerea branșamentelor. Alt proiect este realizarea integrală a instalației electrice la hotel Maramureș, Olimp.
Echipele de construcții-montaj din cadrul Adrem Engineering și-au desfășurat activitățile tehnice și operative și în perioada stării de urgență, pentru a realiza lucrări de modernizare și integrare în SCADA a stațiilor și posturilor electrice de transformare.
Sub coordonarea lui George Birlibescu, asigura atât intervențiile care sunt necesare în urma avariilor accidentale (care pot apărea în urma intemperiilor sau a accidentelor rutiere) cât și intervențiile programate împreună cu clientul nostru, Distribuție Oltenia, parte a grupului CEZ România.
Sub coordonarea lui Adrian Tîrcomnicu, au început de la sfârșitul lui aprilie lucrările de modernizare a 52 de posturi de transformare din județ, pentru clientul Distribuție Oltenia, parte a grupului CEZ România, lucrări care vor continua și în lunile următoare și care contribuie la reducerea pierderilor în rețetele de joasă tensiune.
Cei 20 de ingineri care alcătuiesc Departamentul SCADA-Automatizări din cadrul Adrem Engineering, se ocupă de configurarea platformei și a echipamentelor aferente sistemului SCADA, de integrarea echipamentelor urmând protocoalele standardizate de comunicație, configurează echipamente de teren, fac probe și pun în funcțiune echipamentele.
Coordonați de Tănase Pandia și Gheorghe Poata, s-au concentrat în ultimele săptămâni pe lucrările de remediere a accidentelor, în special pentru realimentarea cu electricitate către consumatori – în localitățile Petrești și Frunză – în zonele unde s-au rupt stâlpii de electricitate în urmă unor accidente auto.
Colegii din Muntenia, pe durata pandemiei, realizează pentru clienții noștri lucrări de mentenanță, cu intervenții de urgență, 24h din 24h, sub coordonarea lui Gabriel Pascu și Alexandru Virjoghe, cât și lucrări de centralizare măsură – cu sprijinul lui Grigore Popa – activități de troubleshooting pentru sisteme de măsurare smart meter.
Inginerii de la Departamentul de Proiectare din București, coordonați de Daniel Drăgan, sunt cei care pregătesc documentațiile la orice fază de proiectare și detaliile necesare execuției și îmbunătățirii instalațiilor energetice ale clienților, se ocupă de proiectarea circuitelor secundare pentru integrarea în SCADA
Echipa coordonată de Florinel Cinca alături de Dumitru Gudan, asigură montarea contoarelor electrice și branșarea abonaților noi la curent electric, înlocuirea contoarelor scadente metrologic și continuă și anul acesta intervențiile de modernizare a instalațiilor electrice prin scoaterea contoarelor din apartamentele de bloc în FDCP-uri.
Colegii noștri de la Adrem Link din Râmnicu Vâlcea, care formează o echipă de 27 de cititori coordonați de către Denisa Stoian, realizează activitatea de citire a contoarelor electrice pentru abonații casnici și agenții economici din județul Vâlcea
Proiectele Adrem Engineering, de la lucrări de antreprenoriat general care presupun proiectare, inginerie și execuția lucrării electrice, și până la realizarea de soluții la cheie pentru sistemele SCADA, sisteme de comandă, control și protecție și instalarea de echipamente trec mai întâi prin mâna colegilor de la Departamentul Tehnic.
În Dolj avem o echipă grozavă de măsură alcătuită din 38 de colegi coordonați de Laurențiu Băltărețu și Matei Oliver, care, în această perioadă, se ocupă de înlocuirea contoarelor defecte, racordarea abonaților noi la curent electric și mutarea contoarelor din casele abonaților la limita de proprietate.
Echipa de citiri din Teleorman este formată din 19 cititori coordonați de Ștefan Roșu, iar perioadele de ploi și vânt aduc o adevarată provocare pentru colegii noștri din teren. Pentru eficientizarea activității o parte dintre cititori au fost relocați în Alexandria pentru a face citirea indecșilor la agenții economici.
În Argeș avem o echipă alcătuită din 38 de colegi, coordonați de Gheorghe Roșu și George Toader, care asigură serviciile de măsură a energiei electrice pentru clientul nostru, Distribuție Oltenia, parte a grupului Cez România, pe întreg județul, începând cu ultima localitate de la munte, înspre nord, și până la localitățile din sud.
În Olt avem 26 de colegi în echipa coordonată de Cosmin Radu, care asigură citirea contoarelor pentru abonații economici și clienții casnici inclusiv în zonele mai greu accesibile, precum cele din nordul județului unde cititorii au de străbătut drumuri de multe ori impracticabile pentru a ajunge la gospodăriile din zonele deluroase.
Echipa de măsură din Vâlcea este formată din 20 de electricieni, coordonați de Alin Nicolae și Claudiu Biscu, care în prezent asigură activitatea de administrare a grupurilor de măsură pentru clienții casnici și agenții economici din județ. Nu de puține ori colegii noștri trebuie să ajungă în regiunile de munte cu drumuri greu practicabil
În echipa de citiri de Gorj avem 22 de colegi, coordonați de Leonardo Marcu, care realizeaza citirile contoarelor electrice pentru abonații clientului nostru, Distribuție Oltenia. Colegii noștri acoperă inclusiv regiunile mai greu accesibile, cum este zona deluroasă Tismana sau popasul Vișina din orașul Bumbești-Jiu.
În echipa de măsură din Mehedinți avem 21 de colegi, coordonați de Cristina Netedu și Cristian Birlibescu, care desfășoară activități de înlocuire a contoarelor și verificări ale grupurilor de măsură, inclusiv montarea de vizoare la contoarele electrice pentru a facilita citirea indecsilor, pentru clienții casnici și agenții economici.
Echipa noastră de 39 de cititori, de la Adrem Link, Argeș, coordonați de Gheorghe Manole, asigură activitatea de citire a contoarelor electrice din județ, pentru abonații casnici și agenții economici. Colegii noștri continuă să meargă pe teren și să efectueze citirile, indiferent de condițiile meteo.
Cel mai tânăr PM din echipa Adrem Engineering, alături de noi din 2017, când și-a început inițial activitatea în cadrul centrului de mentenanță Adrem Invest din DJ. Din 2019, Tibi a trecut de la domeniul de energie electrică la cel de gaz fiind responsabil de coordonarea lucrărilor care se desfășoară în teren de-a lungul gazoductului BRUA
Echipa de măsură din Olt, coordonată de Alexandru Floricel și Adrian Tircomnicu, este formată din 27 de colegi care se ocupă de activitatea de administrare a grupurilor de măsură a energiei electrice pentru abonați casnici și agenți economici. Indiferent devreme, echipa continuă să lucreze în teren, depășind provocările legate de vreme.
Liviu Grecu coordonează, alături de Cătălin Sarbulescu, proiectul SCADA 3, pentru SDEE Transilvania Sud: un proiect complex în care urmărește integrarea a 57 de stații de transformare din SB, AB, HR și MS. Liviu supervizează și reintegrarea în SCADA a stației de transformare din Zizin (Brașov) și integrarea stației Corunca din Târgu-Mureș
În Mehedinți avem 17 colegi, coordonați de Florin Doană, care se ocupă atât de citirile programate la clienții casnici și agenții economici, cât și de citirile suplimentare. În zonele rurale citirea indexului se efectuează o dată la 6 luni, iar pentru localitățile greu accesibile este nevoie de o bună planificare.
În Gorj, cei 15 colegi electricieni din echipa de măsură coordonată de Gheorghe Poată și Tănase Pandia, își ating obiectivele setate, iar dacă vara activitatea în teren merge relativ ușor, în timpul iernii înfruntă adevărate provocări. În zona Rânca sau Cerna sat, de exemplu, accesul e în special dificil atunci când sunt ploi sau viscol.
Cei 37 de colegi din Adrem Link, îndrumați de Mihail Antonie, se organizează săptămânal în mai multe echipe care străbat Doljul și asigură citirea contoarelor pentru abonații clientuluinostru, Distribuție Oltenia, parte a grupului Cez România.
Cu peste 30 de ani de experiență în sectorul de energie, Mihai este responsabil de coordonarea și dezvoltarea activităților de măsură și mentenanță pentru regiunea Moldova. Mihai a contribuit la derularea unor proiecte ample, precum cel prin care se instalează contoare smart pentru toate locațiile Telekom din țară.
Cosmin coordonează 26 de cititori în Olt și face parte din Adrem de peste 11 ani. În prezent, în Olt se pilotează un proiect coordonat de Cosmin prin care se mapează locurile de consum pe circuitele aferente liniilor de joasă tensiune și se identifică punctele de racordare pentru întregul județ pentru implementarea de sisteme informatice.
De 10 ani în Adrem, coordonează o echipă de 30 de electricieni măsură și mentenanță în toată zona Banatului. Octavian se ocupă de implementarea unor proiecte ample, pentru clientul nostru, Enel – din 2016 și până acum, echipa a montat >200.000 de contoare inteligente și continuă cu alte proiecte a căror finalizare va fi în 2022.
Alături de Adrem de 8 ani, astăzi, coordonează activitatea de ofertare și proiectare din cadrul companiei, astfel că portofoliul s-a extins cu lucrări noi - modernizarea sistemelor de automatizare pentru stațiile de gaz Isaccea, Jupa și conducta T1, pentru Transgaz, sau cele de montare a contoarelor inteligente pentru SDEE Muntenia Nord.
Coordonează o echipă formată din 27 de cititori. Cea mai mare provocare a fost să găsească echilibrul între cele două roluri – de colegă și de manager, dar a învățat în timp că cele mai bune rezultate se obțin cu o minte deschisă și o comunicare eficientă. Denisa crede în puterea propriului exemplu și continuă și astăzi să meargă în teren
Specializat în managementul rețelelor electrice, în urmă cu 5 ani s-a alăturat Adrem ca PM într-un proiect de îmbunătățire a rețelei electrice de medie tensiune din Craiova. De curând, a finalizat cu succes un proiect care s-a derulat pe o perioadă de trei ani și care a presupus modernizarea unora dintre rețele electrice din județul Argeș
Cornel Gherghe, colegul nostru din județul Teleorman, face parte din echipa de citiri contoare de 11 ani, timp în care a strâns experiențe și a depășit provocări demne de povestit mai departe. Cornel ne-a mărturisit că este atașat de meseria lui și că ar face din nou aceeași alegere, fără nicio ezitare.
Alături de Adrem de 7 ani , coordonează activitatea întregii echipe de măsură-mentenanță din județ din care fac parte 65 dintre colegii noștri. De curând, la sfârșitul lunii iulie, George a dus la bun sfârșit un proiect amplu, de întărire a aproximativ 100 de rețele electrice aeriene și subterane ale clientului Distribuție Oltenia.
Alături de noi din 2016, ca inginer proiectant în cadrul proiectului SCADA 2 în care se realiza integrarea în SCADA a stațiilor electrice SDEE Transilvania Sud din județele Brașov și Covasna. În 2018 Daniel a preluat coordonarea activitatiii de integrare în SCADA pentru 57 de stații electrice din județele Alba, Harghita, Mureș și Sibiu.
Povestea colegului nostru este cea a unei meserii care s-a transmis în familie, din tată în fiu, pentru două generații. Bunicul lui Marian a fost cititor de contoare și a dat această meserie mai departe tatălui lui Marian, care la rândul sau l-a învățat pe Marian și a lucrat alături de el, pe teren, în jur de 6 ani până când s-a pensionat
Manager Județean Iași, împreună cu Bogdan Vlad, Coordonator Măsură Mentenanță, se ocupă de activitatea de măsură din Iași și Vaslui. O prima provocare pentru el a venit de anul trecut când echipa s-a dublat, iar noii angajați au pimit sprijin pentru a se integra în echipa care azi numără 30 de colegi și care asigură schimbarea contoarelor
Alături de Adrem de 4 ani. Coordonează echipa de specialiști care întocmesc soluțiile tehnice pentru etapa de ofertare către clienți și care asigură suportul tehnic pe durata execuției. Printre proiectele mari câștigate se află proiectul de modernizare a Stației de Măsură a Gazelor Naturale ISACCEA din Tulcea, pentru clientul Transgaz.
De 10 ani în Adrem și 20 de ani de experiență ca cititor contoare electrice pentru abonații casnici, dar și pentru grupurile de măsură din posturile de transformare deoarece Vasile este autorizat și ca electrician. Vasile spune că ii place munca de teren, interacțiunea cu abonații și apreciază legăturile pe care le-a construit.