Campania „Cei dragi contează pe tine!” – Adrem

Campania „Cei dragi contează pe tine!”

În septembrie 2020, un an de criza sanitară cauzată de pandemia de Covid-19, am lansat o campanie în centrul căreia am așezat sănătatea angajaților și a tuturor partenerilor noștri – clienți, furnizori, membrii comunităților în care acționăm. Într-o perioadă plină de provocări pentru afacerea noastră, viețile profesionale și private ale angajaților, am considerat că este esențial să rămânem loiali valorilor în care credem și să acționăm prin prisma lor. Sănătatea și siguranța tuturor celor care contribuie la afacerea noastră a fost și rămâne o prioritate, la fel precum consolidarea încrederii în faptul că suntem un business responsabil și implicat.

Campania, pe care am îmbunătățit-o permanent și am continuat să o implementăm și în anii care au urmat, a avut câteva componente cheie:

  • Zeci de comunicări către toți angajații cu informații, acțiuni și materiale dedicate din campanie (ghiduri, postere, abțibilduri SSM pentru board-ul mașinilor/ telefoane/ laptopuri pe care le-am distribuit în sediile și punctele de lucru Adrem din țară);
  • Ghiduri de bune practici pentru echipele din teren, cu exemple concrete de situații în care sunt respectate toate măsurile de siguranța muncii, dar și exemple de încălcare a protocolului de lucru sau în care este folosit incorect echipamentul individual de protecție;
  • Ambasadorii Adrem pentru siguranța muncii, angajați care prin conduita lor reprezintă un exemplu pentru ceilalți colegi în ce privește respectarea regulilor de lucru, au pregătit mesaje video inspiraționale pe care le-am transmis pe canalele interne de comunicare.

 

 
Ulterior am invitat și familiile angajaților să se alăture campaniei:

  • Am organizat concursul de desene „Pentru copilul tău ești un erou!” în care copiii angajaților Adrem au fost invitați să-și deseneze părinții, așa cum și-i imaginează la locul de muncă. Desenele au fost tipărite sub formă de stickere și lipite pe board-ul mașinilor Adrem. Concursul s-a desfășurat online, pe pagina de Facebook Adrem pentru a crește vizibilitatea acțiunii în rând profesioniștilor din industrie și pentru a face un apel la responsabilitate și atenție;
  • Am distribuit mesaje video de la cei dragi care contează pe noi – în care am invitat copiii colegilor noștri să le transmită părinților din Adrem gândurile lor pentru sărbătorile în familie, cu prilejul Crăciunului.

 

 
Începând din 2022 am extins campania astfel încât fiecare din cele 18 județe în care operăm beneficiază de un Ambasador SSM din rândul echipei locale și care prin rolul pe care și l-a asumat promovează purtarea echipamentului de protecție și respectarea regulilor de lucru. Campaniile precum „Cei dragi contează pe tine!”, împreună cu alte acțiuni și proiecte punctuale dedicate siguranței operaționale rămân în centrul eforturilor noastre de a ne asigura că fiecare angajat, client sau colaborator este în deplină siguranță ca urmare a activităților pe care le desfășurăm.