Artciol scris de Corenliu Bodea, CEO al Adrem și Președinte al CRE pentru AgerPres
 
„Energia. Un cuvânt atât de comun, având atât de multe semnificaţii, fiecare atât de importantă pentru existenţa şi bunăstarea noastră. În cele ce urmează am să mă refer la energie ca la acel produs aflat sub diferite forme, care asigură funcţionarea societăţii noastre, prin susţinerea funcţionării transportului, a industriei, a încălzirii şi răcirii clădirilor şi a oraşelor, în special în ceea ce înseamnă iluminatul şi alimentarea echipamentelor pe care le folosim”
 

 
„Dacă în perioada anilor 1970-1980, preocuparea principală pentru acest domeniu a fost legată de teama epuizării resurselor tradiţionale de energie provenite din combustibili fosili (de exemplu gaz, cărbune, petrol), ceea ce a stimulat preocupările identificării unor surse alternative, începând cu anii ’90, principalul risc a fost considerat ca fiind influenţa nefastă asupra mediului, pe care utilizarea acestor combustibili o are prin emisia unor gaze cu efect de seră”
 

 
„Prin intervenţiile mele voi continua să aduc argumente în direcţia creşterii responsabilităţii utilizării energiei, dar şi date şi informaţii relevante pentru a înţelege modul în care funcţionează această industrie, vitală dezvoltării şi susţinerii vieţii”
 
Citește articolul integral pe Agerpres