Vă invităm să citiți mai jos interviul acordat Ziarul Financiar de către Corneliu Bodea, CEO al Adrem și președinte al CRE.
 
Dacă România vrea să capteze cât mai mult din fondurile destinate tranziţiei ener­getice, acest lucru nu este posibil decât prin proiecte concrete. Din păcate, lipsa de investiţii din ultimele decenii se traduce într-o lipsă a pregătirii oa­menilor care ar trebui să facă exact aceste proiecte.
 
„Sunt rezervat în ceea ce priveşte tran­ziţia energetică. Cred că România are şansa de a sări nişte etape, dar din păcate cred că vom avea probleme în asigurarea finanţării“, spune antre­pre­no­rul al cărui grup are acum 1.500 de oa­meni şi un rulaj de circa 45 mil. euro.
 
A fost odată ca niciodată…
 
Pentru România, tranziţia ener­getică spre partea de energie verde va fi una dintre cele mai mari provocări economice. Cu o tradiţie a producţiei de petrol şi gaze de peste 100 de ani şi cu 20% din energie asigurată din cărbuni, tranziţia energetică pentru România echivalează cu o regândire a întregii economii. Din păcate, spune Bodea, oamenii care ar trebui să transpună în practică aceste direcţii lipsesc.
 
„Tradiţia noastră din zona ener­getică de petrol şi gaze nu are impor­tanţă decât dacă are continuitate. Ori dacă tu de 20 de ani nu faci nimic, ai o lipsă de investiţii şi de seriozitate, atunci tra­diţia nu mai contează pentru că nu mai ai oamenii care să-ţi gândească această tran­ziţie energetică. Banii din Green Deal nu vin decât dacă ai proiecte. La noi nu e vorba că nu avem idei, avem, dar nu mai ştim să facem proiecte. Dacă ne ima­ginăm că va veni cineva să ne toarne bani în sac, ne înşelăm. Iar proiectele înseam­nă studii de fezabilitate, caiete tehnice.“
 
Citește continuarea pe ZF Corporate