Preluare Financial Intelligence
 
„Suntem departe de a se fi terminat capitolul crizei energetice şi cred că un risc este tocmai să considerăm că am trecut de acest impas. Trebuie să ne amintim că, acum un an, pe vremea aceasta, eram foarte aproape de un colaps, atât din punct de vedere al capacității consumatorilor de a prelua vârful de prețuri, al capacităţii infrastructurii de a gestiona costurile cu CPT-ul etc.
 
Deşi sunt un critic autentic al unor măsuri ale autorităţilor, în cazul crizei energetice aş vrea să felicit deopotrivă Guvernul, Parlamentul și, în primul rând, jucătorii din industrie, începând cu distribuitorii, furnizorii, producătorii, asociaţiile, pentru modul în care au gestionat această situație. A fost remarcabilă reacția comună în timpul anului 2022, aşa am reuşit să gestionăm bine situaţia şi am depășit bine criza de atunci. Acum trebuie să ne uităm mai în amănunt și să îmbunătățim lucrurile și pe viitor.
 
Sper să avem o iarnă caldă, pentru că eu cred că suntem departe de a se fi terminat capitolul crizei energetice. Cred că un risc este tocmai să considerăm că suntem deja despărțiți de această criză și, printr-un efort comun autorități-industrie, trebuie să ne găsim căile de a transforma iarna viitoare într-o perioadă de care să nu ne temem.
 
Referitor la predictibilitatea pe care o cer investitorii de la autorităţi, domnul Bodea a spus: “Eu am renunțat să mai sper la predictibilitate și transparență și nu din cauza autorităților noastre. Vorbeam foarte mult în trecut despre aceste lucruri şi ce înseamnă lipsa lor. După pandemie, după criza energetică și război, mi-am dat seama că e greșit să mai vorbești despre predictibilitate. Trăim într-un mediu impredictibil și trebuie să vorbim despre cum gestionăm situația în acest mediu, care va rămâne aşa pentru o lungă perioadă de timp”.

* “România şi tranziţia energetică –  Potenţial uriaş al ţării, dar o lipsă de coerenţă  şi acţiune”

Corneliu Bodea spune că România are un potenţial uriaş din punct de vedere energetic, dar se confruntă cu o lipsă de coerenţă şi acţiune: “Eu cred că suntem plasați acum între un potențial uriaș pe care România îl are, atât din punct de vedere al resurselor, al poziției, încă al capacității energetice pe care sistemul nostru energetic o arată astăzi, și o lipsă de coerență și acțiune, pentru că vorbim deja de mai bine de doi ani de zile de surse financiare enorme alocate tranziției energetice și vedem foarte puține lucruri că se întâmplă practic.

Mă aștept ca acest lucru să se îndrepte în viitor.
 
Sunt trei elemente pe care le-aș numi strategic critice pentru ca România să utilizeze acest potențial, în perioada care i-a mai rămas, pentru a putea juca relevant.
 
În primul rând aş aminti fondurile. Acestea reprezintă un element critic, strategic, care are două componente: existența lor și capacitatea de a le transforma în proiecte, de a le aloca. Avem banii, nu cred că există probleme în a atrage și mai mulți decât sunt astăzi disponibili, însă arătăm o slabă capacitate de a transforma aceste surse financiare în proiecte concrete. Lucrurile merg foarte încet, la fel merg şi evaluările pe proiectele care au fost deja lansate și cred că aici trebuie să ne focusăm.
 
Al doilea element critic strategic îl reprezintă capacitatea infrastructurii de a prelua aceste fonduri și a le transforma în proiecte concrete. Cred că și aici avem mult de lucru – este vorba de infrastructură, transport și distribuție a energiei, fie că vorbim de gaz sau electricitate, preponderent electricitate, dar și sursele de producție, infrastructură, parcul de producție.
 
Ultima componentă pe care aș dori să o aduc în discuție reprezintă capacitatea contractorilor români de a ţine pasul cu această tranziţie, pornind de la producătorii de echipamente și ajungând până la cei care instalează sistemele. Pe de o parte sunt astăzi sufocați de lipsa de capacitate, de alocare a fondurilor, stau şi tropăie din picioare gata să pornească, dar nu au proiecte suficiente. Pe de altă parte, atunci când aceste proiecte se vor aglomera, nu vom avea capacitatea să le executăm.
 
Vezi articolul și video pe Financial Intelligence