Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte CRE: Impactul pe termen mediu al măsurilor de plafonare a prețurilor la energie

O criză energetică uriașă a afectat întreg globul și cu precădere Uniunea Europeană. Având ca motivații inițiale încetinirea fără precedent a consumului de energie din timpul primului val pandemic, urmată de o revenire solidă și neașteptată…
Consumatorii trebuie să ia măsuri pentru eficiența energetică, pentru că Guvernul nu va putea să-i susțină pe termen lung

„Industria energetică rămâne în continuare extrem de expusă la riscuri financiare majore” Era evident că trebuia făcut ceva pentru protecția consumatorilor, dar orice măsură ar fi luat statul ar fi supărat pe cineva, pe unii din jucători, fie că e vorba de producători, fie că e vorba de transportatori, distribuitori, furnizori sau consumatori, era evident […]
Corneliu Bodea, Adrem: Noi avem nevoie obligatoriu de 2.000 MW în proiecte noi de energie în trei-cinci ani. Planul B este mărirea capacităţii de interconectare pentru importuri

Energia scumpă este o realitate la care economia României trebuie să se adapteze în contextul în care preţurile vor rămâne sus pe termen lung…