Corneliu Bodea, acționar ABBC Group, preia poziția de CEO al ADREM.

București, 8 iunie, 2016 – Companiile Adrem cu specific energetic se repoziționează pe piața de energie și își consolidează poziția prin reconfigurarea portofoliului și lansarea unei companii noi.

Începând cu luna mai, Adrem reprezintă 3 companii specializate în produse, soluții și servicii dedicate domeniului energetic, cu portofolii structurate pe 3 linii de business:

  • Compania Adrem Automation devine Adrem Engineering. Aceasta dezvoltă și implementează soluții complete pentru infrastructura energetică, de la lucrări complexe de antreprenoriat general, la echipamente dezvoltate în cadrul companiei, având ca obiectiv principal siguranța infrastructurii electrice.

  • Compania Adrem Invest oferă servicii pentru rețelele de utilități precum citiri contoare, administrare grupuri de măsură, mentenanța infrastructurii electrice și operarea rețelelor de distribuție de energie, având ca obiectiv principal siguranța în operare a rețelelor și satisfacția clienților.

  • Compania Adrem Link, componenta de business nouă și inovatoare a Adrem, înființată în luna mai 2016,  promovează soluții de eficiență energetică, vizibilitate & informare, optimizare operațională, automatizare & control, ce sunt dedicate marilor consumatori de energie cât și segmentului rezidențial.

“Adrem înseamnă industrie, energie și inovație de 24 de ani. O istorie cu care ne mândrim și pe care o scriem în continuare cu pasiune și responsabilitate față de angajați, parteneri și industrie. Acesta este motivul principal pentru care am preluat poziția de CEO al companiilor Adrem și pentru care ne-am propus să comunicăm integrat sub brandul Adrem. Rebranduirea companiei Adrem Automation, reconfigurarea de portofoliu în cazul Adrem Invest și lansarea companiei Adrem Link sunt răspunsul Adrem la nevoile sesizate în piață și adaptarea la economia curentă”, a declarat Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte al Centrului Român al Energiei.

Rezultate financiare 2015 și estimat 2016

Companiile Adrem cu specific în domeniul energetic, parte din ABBC Group deținut de Adrian și Corneliu Bodea, au înregistrat în 2015 o cifră de afaceri de 34 milioane de euro (154 milioane RON) iar profitul operațional (EBITDA) s-a situat la un nivel de 11%. Până la sfârşitul acestui an, companiile Adrem estimează o cifră de afaceri de 48 milioane EUR (215 milioane RON), ceea ce reprezintă o creştere cu 40% comparativ cu anul 2015.

Profitul operațional (EBITDA) estimat pentru anul în curs este de 8%. În contextul creșterii cifrei de afaceri cu 40% comparativ cu 2015, stagnarea profitului operațional (EBITDA) vine pe fondul strategiei de business a companiei. Scopul principal al companiilor Adrem în această perioadă este de consolidare a portofoliului de lucrări și clienți și de creștere a expertizei în anumite segmente de business.

„Ne propunem o creștere ambițioasă în acest an însă certitudinea atingerii acestui obiectiv ne vine din stabilitatea companiilor Adrem, din proiectele complexe și de anvergură derulate în prezent, din experiența și dedicarea echipelor Adrem de specialiști. Având aceste atuuri, într-o piață și un context economico-social provocator, ne propunem să ne consolidăm poziția de partener profesionist și să depășim constant asteptările clienților și partenerilor noștri”, completează Corneliu Bodea, CEO Adrem și Președinte CRE.

În ceea ce priveşte ponderea companiilor Adrem, 30% din cifra de afaceri pe 2015 revine companiei Adrem Engineering, fosta Adrem Automation și 70% aparține companiei Adrem Invest. Cea mai nouă companie, Adrem Link, va avea un impact financiar începând cu anul 2017.

*Grupul ABBC din care fac parte și companiile ADREM cu specific energetic a încheiat anul 2015 cu o cifră de afaceri de 53 milioane de euro și estimează o creștere de 10% pentru anul în curs.

 

 

Posted by Corneliu Bodea on Wednesday, February 20, 2019

Despre Adrem

Adrem reprezintă trei companii românești cu specific energetic, orientate către inovație: Adrem Engineering, Adrem Invest și Adrem Link. Împreună, companiile Adrem oferă produse, servicii și soluții care acoperă domeniul energetic precum: soluții complete pentru infrastructura energetică, de la lucrări complexe de antreprenoriat general și echipamente dezvoltate în cadrul companiei (Adrem Engineering); la servicii pentru rețelele de utilități precum citire contoare, administrare grupuri de măsură, mentenanța infrastructurii electrice și operarea rețelelor de distribuție de energie (Adrem Invest); și la soluții în eficiență energetică, vizibilitate & informare, optimizare operațională, automatizare&control și produse smart home. Companiile Adrem au un număr de peste 1600 de angajați, acoperire geografică națională și o cifră de afaceri estimată pentru 2016 de 48 milioane de euro.